Stiri Eveniment Iasi TV Life

Patru persoane, între care doi copii, au fost rănite, sâmbătă dimineaţa în Leţcani, judeţul Iaşi, primele informaţii arătând că şoferul ar fi adormit la volan şi apoi a intrat frontal într-un copac de pe marginea drumului.

Circulaţia pe DN13 (E60), la ieşirea din municipiul Braşov către Sighişoara, este oprită, miercuri dimineaţă, după ce un TIR încărcat cu paleţi şi un autocamion s-au ciocnit. Din primele informaţii a reieşit că două persoane au fost rănite, una fiind încarcerată.

Un accident în care au fost implicate două maşini a avut loc, marţi dimineaţa, la intersecţia Bd. Dimitrie Cantemir cu Bd. Mărăşeşti, două persoane fiind rănite grav. Traficul rutier este îngreunat în toată Capitala, anunţă Brigada Rutieră a Poliţiei Capitalei.

Accidentul a avut loc în jurul orei 7.30.

Potrivit poliţiştilor, este aglomeraţie şi în zona Băneasa, la intrarea în Bucureşti.

De asemenea, semafoarele situate la intersecţia străzilor Calea 13 Septembrie-Bd. Libertăţii, Calea Călăraşilor-Str. Traian, Calea Ştirbei Vodă-Str. Luterană, Bd. Basarabia - Bd. 1 Decembrie 1918 sunt defecte.

Sursa: mediafax.ro

Trei persoane au fost rănite, miercuri, în urma unei explozii care a avut loc la un bar din Sighişoara, din cauza unei butelii cu gaz, şi au fost transportate la spital, victimele prezentând arsuri de gradul I şi II pe feţe şi mâini, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al ISU Mureş, Gagyi Mihai, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că o comisie investighează împrejurările care au dus la producerea exploziei.

"A fost înregistrată o explozie, care nu a fost urmată de un incendiu, la un bar situat la parterul unei case din Sighişoara. Trei persoane, două femei şi un bărbat, au fost rănite, prezentau arsuri de gradul I şi II la nivelul feţelor şi mâinilor, şi au fost transportate la spital. O comisie investighează împrejurările care au dus la producerea exploziei, cauzele fiind în curs de stabilire. La locul exploziei a intervenit Detaşamentul de Pompieri Sighişoara cu două autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD”, a spus Gagyi.

Primarul municipiului Sighişoara, Ovidiu Mălăncrăvean, a declarat, la rândul său, corespondentului MEDIAFAX, că, din informaţiile pe care le-a primit, explozia ar fi fost cauzată de o butelie de gaz.

"Cele trei persoane au fost rănite uşor şi au fost transportate la Spitalul Municipal Sighişoara”, a spus edilul.

Sursa: mediafax.ro

Trei persoane au fost rănite luni seara în explozia unui dispozitiv artizanal, într-o staţie de autobuz, la Moscova, a anunţat o sursă din cadrul poliţiei locale citată de agenţia oficială Tass, relatează AFP online.

Cel puţin trei persoane au fost rănite după ce indivizi rămaşi neidentificaţi au deschis focul, luni seară, în faţa unui centru comercial din Sofia, relatează site-ul Novinite.com.

Cel puţin 37 de persoane au fost ucise, iar alte 181 au fost rănite în două atentate sinucigaşe comise joi într-o zonă aflată sub controlul mişcării Hezbollah situată la periferia oraşului libanez Beirut, anunţă surse medicale libaneze.

O persoană a murit şi alte cinci au fost rănite, joi dimineaţă, în urma unui accident produs pe DN 2 E, la ieşirea din municipiul Fălticeni spre Gura Humorului, după ce şoferul unui microbuz a intrat fără să se asigure pe şosea şi lovit de un camion.

Un automobilist, probabil dezechilibrat mental, a atacat duminică seara, la Dijon, în centrul Franţei, trecători strigând "Allahu Akbar" (Allah este mare, în arabă), provocând 11 răniţi, dintre care doi se află în stare gravă, au anunţat surse apropiate anchetei.

Arhiva Iasi TV Life

« November 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30