A murit fostul prefect Corneliu Rusu Banu. Avea 80 de ani

 

 

×

Warning

JUser: :_load: Unable to load user with ID: 75

A murit fostul prefect Corneliu Rusu Banu. Avea 80 de ani

Written by  Aug 15, 2019

Corneliu Rusu Banu, fost prefect al judeţului din primele zile ale anului 2001 până la mijlocul lunii august 2002, a încetat din viaţă în dimineaţa zilei de ieri.

S-a născut în comuna nemţeană Dulceşti, pe 31 ianuarie 1938, iar şcoală a făcut în satul vecin, Ruginoasa, respectiv în Roman, liceul. A urmat cursurile Institutului Agronomic din Bucureşti, apoi pe cele ale Academiei „Ştefan Gheorghiu“. Căsătorit la sfârşitul anilor ’60, are doi copii, un băiat şi o fată.

După 30 de ani în producţie, dintre care 11 ca director la Întreprinderea de Îmbunătăţiri Funciare, Rusu Banu a fost numit prefect al judeţului. În ’92 se înscrisese în Partidul Democrat Agrar, iar în ’94, în Partidul Democraţiei Sociale din România.

Avea împlinite două mandate de consilier judeţean şi era secretarul PDSR Iaşi când a preluat funcţia de prefect. A demisionat pe 19 august 2002, motivând că este victima unui complot. Premierul de atunci, Adrian Năstase, l-a numit ulterior subprefect, funcţie pe care a ocupat-o până în 2004, an după care s-a retras din viaţa publică.

A lipsit de la întâlnirile foştilor prefecţi, organizate la Casa Pătrată în ziua dedicată acestei funcţii, 2 aprilie.

Corpul neînsufleţit este depus la Biserica Curelari, pe strada cu acelaşi nume din zona Podul de Fier, lângă blocul unde a locuit fostul prefect. Ceremonia înhumării va avea loc sâmbătă, 17 august, la cimitirul Eternitatea.

(Sursa: Ziaruldeiasi.ro)

Last modified on Thursday, 15 August 2019 07:43
Geo

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« August 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31