Mai multe localitati au ramas fara curent electric din cauza vremii

 

 

Mai multe localitati au ramas fara curent electric din cauza vremii

Written by  May 07, 2019

Vremea rea şi fenomenele meteo extreme au produs probleme în mai multe judeţe.

–       Bacău – Patru localităţi din judeţul Bacău nu sunt alimentate cu energie electrică din cauza condiţiilor meteoro nefavorabile, iar o alta este afectată parţial de avarie, a declarat, astăzi, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu. Pompieri acţionează, în prezent, în localitatea Negri unde un pârâu a ieşit din matcă şi a inundat 50 de curţi.

–      Vrancea – Şi în judeţul Vrancea intemperiile au lăsat fără curent electric peste 6500 de abonaţi din 8 localităţi. Este vorba despre Jariştea, Vărăstura, Nereju, Năruja, Spulber, Paltin, Herăstrau şi Tătăranu. Echipe de la Electrica se află pe teren pentru remedierea avariilor.

–       Vaslui – 26 de gospodării şi 15 case sunt afectate de inundaţii în comuna Băceşti, judeţul Vaslui. De asemenea o familie a fost evacuată dintr-o locuinţă. Cantităţile mari de precipitaţii căzute, aseară şi noaptea trecută, au dus la ieşirea din matcă a râurilor Bârlad şi Gârbovăţ. Apa a acoperit o parte din drumul naţional 15 D, însă în prezent se circulă în zonă, însă traficul este îngreunat, din cauza torenţilor de pe şosea, pe drumul judeţean 159 A. Prefectul de Vaslui, Eduard Popica, a mai declarat că probleme sunt şi în comuna Todireşti unde a fost trimisă o barcă pentru evacuarea unor animale, o gospodărie fiind inundată, potrivit unui prim bilanţ.

–       Neamţ – Ultimul bilanţ al ISU Neamţ arată că în judeţ au fost inundate 91 de curţi din 3 localităţi ca urmare a ploilor torenţiale care au căzut în ultimele ore. Au fost inundate 80 de curţi din localitatea Solca, 7 curţi din localitatea Ion Creangă şi 4 curţi din localitatea Crăieşti. Totodată, o familie din localitatea Crăeşti – comuna Bozieni a fost evacuată din casă de primarul localităţii, din cauza torenţilor formaţi care au inundat gospodăria. Potrivit ISU Neamţ, în judeţ nu erau semnalate probleme în ce priveşte alimentarea cu energia electrică.

 

sursa: radioasi.ro

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« May 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31