Crestinii catolici sarbatoresc astazi Invierea

 

 

Crestinii catolici sarbatoresc astazi Invierea

Written by  Apr 20, 2019

Creştinii catolici celebrează în acest weekend Paştele, noaptea dinaintea Învierii Domnului urmând a fi marcată cu slujbe importante la toate parohiile din municipiu şi din judeţ. Oamenii vor aprinde lumânări din lumina aprinsă la altar şi o vor purta apoi pe străzile oraşului în procesiune pentru a anunţa momentul Învierii.

 Episcopul catolic de Iaşi, Preasfinţitul Petru Gherghel, a trimis un mesaj întregii comunităţi sub forma unei scrisori pastorale în care îi îndeamnă pe credincioşi la rugăciune şi răbdare în pregătirea acestei sărbători.

„Creştinismul pe care îl profesăm şi îl mărturisim nu este o moştenire a celor învinşi, a celor fără orizont sau a celor al căror orizont de viaţă este închis sau întunecat. Cel credincios, chiar dacă ar trebui să treacă prin nenumărate suferinţe şi încercări, are un fundament în Isus Cristos, care a transformat moartea din Vinerea Mare în bucuria din Duminica Paştelui. Acesta este cu adevărat suportul celui ce crede, ştiind că încercarea şi suferinţa, chiar dacă ar dura zile, luni sau ani, vor face până la urmă loc germenului vieţii, seminţei învierii din suflet“, a spus PS Gherghel în mesajul său.

El îi încurajează pe credincioşi să trăiască această celebrare cu simţăminte de credinţă, în familie, alături de cei dragi, dar şi de ce care au trecut prin încercări şi dezamăgiri.

„Să fim alături de cei care, crezând că se descurcă şi fără Dumnezeu, aleg să se încreadă doar în propriile puteri şi capacităţi, ca şi ei să fie convinşi că viaţa îşi găseşte sens doar în Cel care a creat-o şi care îi poate oferi împlinire. Să ne apropiem cu mai multă căldură de cei care s-au îndepărtat de Biserică, arătându-se intoleranţi faţă de greşelile şi slăbiciunile ei, ca să înţeleagă adevărul că ea este pentru toţi un loc de purificare personală“, a mai spus PS Gherghel în mesajul său.

 

sursa: ziaruldeiasi.ro 

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« May 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31