Curtea de Conturi a verificat cele mai bogate comune

 

 

Curtea de Conturi a verificat cele mai bogate comune

Written by  Mar 25, 2019

Camera de Conturi Alba a fost în control la Primăria Ciugud pentru a verifica modul în care s-au cheltuit banii publici. Ciugud este considerată cea mai bogată comună din România, localitatea dezvoltându-se prin accesarea de fonduri europene.

Acțiunea de control a fost desfășurată în perioada 2 aprilie – 15 mai 2018 și a vizat „controlul legalității contractării sau garantării, precum și a utilizării și rambursării finanțărilor rambursabile la nivelul unităților administrativ-teritoriale”.

Comuna Ciugud e formată din şase sate. Cinci dintre ele sunt aşezate pe malul stâng al râului Mureş, iar satul Hapria este deja pe podişul Secaşelor.

Prin 2000, bucata aceasta de ţară rămânea deseori în noroaie şi-n beznă. Cu vreo 70.000 de lei în buget, abia îşi permitea gaz pentru dispensar şi sobele şcolilor. 2600 de suflete trăiau cu confortul în visuri şi atât.

Era perioada de preaderare europeană. România se pregătea pentru masa bogaţilor. Se făceau calcule, cursuri, planuri.

În 2005, când au apărut primele fonduri de pre-aderare în România, funcţionarii Ciugudului au întocmit câteva proiecte mărunte. Au fost acceptate şi plătite. Primul proiect a însemat dotarea primăriei cu computere şi softuri care să le uşureaze planificarea viitoare.

Autorităţile comunale şi-au dat seama că banii europeni nu-s utopie. Că nu depind de Guvern, de Putere şi nici de Opoziţie. Au prins curaj şi-au început să-i caute în proiecte diverse, imperios necesare pentru comunitate.

În primul an al României în Uniunea Europeană, când sute de primării abia descopereau definiţia fondurilor nerambursabile, Ciugudului îi era aprobat cel mai mare proiect din istoria comunei: şapte milioane şi jumătate de euro pentru asfaltarea drumurilor, 47 de kilometri de reţea de canalizare şi 45 de kilometri de reţea de apă curentă, potabilă.

În 2013, de exemplu, Ciugudul a fost liderul României în atragerea fondurilor europene. Şi-au rămas în top: astăzi, comuna are peste 70 de proiecte avizate şi 27 de milioane de euro încasate.

 

sursa: digi24.ro

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« April 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30