Demolarea portii Cimitirului Evreiesc a ajuns in presa din Israel

 

 

Demolarea portii Cimitirului Evreiesc a ajuns in presa din Israel

Written by  Jan 10, 2019

Influentul cotidian Haaretz îl citează pe rabinul Jacob Solomon: „I-am prins în flagrant, este o crimă“. Reacţia acestuia este surprinzătoare câtă vreme demolarea are loc după ce chiar comunitatea evreilor ieşeni a cerut reamplasarea elementelor arhitecturale de valoare de acolo.

Cimitirul Evreiesc a stârnit reacţii în presa din Israel. Cel mai longeviv ziar israelian (Haaretz) a dedicat ieri un articol critic distrugerii edificiului, dar, la începutul articolului, se precizează că decizia de demolare a fost luată cu reprezentanţii comunităţii evreieşti din Iaşi. Jurnaliştii evrei l-au citat însă pe rabinul Jacob Solomon, care a vizitat Iaşul în această săptămână, şi care, în ciuda acordului dat de evreii ieşeni, s-a arătat „şocat“ de acţiunea municipalităţii. „I-am prins în flagrant, este o crimă“, a spus rabinul. De cealaltă parte, Primăria a anunţat ieri că a fost stabilit noul amplasament al porţii (în faţa Cimitirului Evreiesc, la limita parcării), iar lucrările pentru fundaţia acesteia vor demara astăzi, urmând a fi finalizate cel târziu în luna iunie.

„Noua poartă va avea o structură din beton, însă elementele arhitecturale de valoare au fost deja demontate şi conservate, urmând să fie montate pe noua construcţie“, se arată în comunicatul Primăriei. Poarta care a fost demolată zilele trecute a fost construită acum aproape 40 de ani, anterior edificiul fiind pe alt amplasament (zona Mimoza). „Desele incidente de circulaţie în care a fost implicată această construcţie au dus la deteriorarea semnificativă a acesteia, fapt semnalat municipalităţii şi de Comunitatea Evreilor din Iaşi“, se mai precizează în comunicat. Poarta demolată nu era monument istoric. Comunitatea Evreilor a obţinut autorizaţia pentru reamplasarea construcţiei în noiembrie 2018, iar lucrările sunt efectuate de firma Fiald Imobiliare. 

 

sursa: ziaruldeiasi.ro

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« June 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30