Deputatul Camelia Gavrilă atrage atenţia asupra crizei resurselor umane înalt calificate – cauze, vulnerabilități și soluții

Deputatul Camelia Gavrilă atrage atenţia asupra crizei resurselor umane înalt calificate – cauze, vulnerabilități și soluții

Written by  May 17, 2018

            Prof. dr. Camelia Gavrilă, președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, semnalează o problemă pe care mediul economic, domenii de activitate diverse, antreprenorii din România o resimt din ce în ce mai acut, și anume incapacitatea de a identifica în piață resursa umană necesară. De asemenea, doamna deputatsubliniază faptul că problema cu care ne confruntăm este cauzată mai ales de fenomenul migrației, întrucât România are posibilitatea și resursele instituționale să își pregătească specialiștii de care are nevoie, dar nu a găsit până acum mijloacele de a-i motiva pe cetățenii săi să muncească și să se realizeze profesional în România.

„În calitate de președinte al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților, insist asupra unui aspect esențial: faptul că educația reprezintă un element fundamental în formarea resursei umane, iar prin toate măsurile pe care le propunem noi, parlamentarii, avem datoria de a susține permanent sistemul educațional, căutând cele mai bune modalități de modernizare a acestuia și adaptare la o societate în permanentă schimbare. Astfel, cred că este momentul să acordăm o atenție sporită dezvoltării învățământului dual, demersului de convingere a elevilor și familiilor acestora în legătură cu alegerile rutelor profesionale, ale ofertelor din învățământul liceal tehnologic sau profesional, modificând treptat opiniile și rezistența mentală resimțite în raport cu acest domeniu.”

Prin toate politicile economice și sociale pe care le promovăm trebuie să continuăm demersul de asigurarea unui învățământ de calitate, adaptat la cerințele pieței muncii, dar și implementarea unor măsuri sociale adiacente care să-i susțină pe tineri în efortul de a găsi un loc de muncă și de a întemeia o familie, iar salariile acestora să le asigure un trai decent, care să nu-i determine să opteze pentru stabilirea în alte țări. La momentul actual, forța de muncă românească este prezentă și apreciată în mai multe țări, nu doar europene, iar preocuparea noastră trebuie să se îndrepte spre modul în care putem să-i determinăm pe români să revină acasă, iar pe cei aflați pe traseul pregătirii profesionale, la nivel liceal, universitar sau postuniversitar să-i convingemsă nu mai părăsească România, a subliniat deputat PSD de Iași Camelia Gavrilă.

Să nu uităm că există domenii deficitare care sunt considerate în Programul de Guvernare prioritate pentru dezvoltarea și asigurarea resursei umane -domeniul tehnic și al inginerilor de specialitate, zona medicală și, într-o anume măsură, domeniul științelor social-umaniste.

O altă măsură pe care deputatul Camelia Gavrilăo vede  absolut necesară vine din schimbarea mentalității la nivelul angajatorilor, care trebuie să își trateze angajații cu respect, să pună în practică prevederile contractelor de muncă și să acorde salarii corecte, decente și la timp. Din perspectiva politicilor de dezvoltare a resurselor umane, succesul unei companii vine atunci când  angajaților li se arată că sunt prețuiți și eforturile lor sunt apreciate, fiind parte integrantă din strategiile firmei și din performanțele acesteia.

Însumate, problemele cu care ne confruntăm astăzi pot să fie sintetizate în câteva teme majore:

  1. ”Exodul creierelor”. Neagu Djuvara afirma la un moment dat că ,,dintre intelectualii tineri care prind o bursă Fullbright nu se mai întorc în România decât 1%. E o tragedie. Nu putem să ieșim din bârlog dacă această fugă a creierelor continuă.” Uniunea Europeană a consemnat acest fenomen în mai multe studii prezentate de Comisia Europeană, cu scopul de a găsi strategii de control al acestuia. Datele preluate pentru perioada 2013-2014 de la Global Competitiveness Report arată faptul că România se află pe locul 138 în clasamentul țărilor cu capacitate de păstrare între granițele statului a generațiilor de intelectuali.
  2. Problema învățământului profesional și dual. Dificultățile pe care le parcurge învățământul profesional din Romania afectează procesul de formare a noilor generații de tineri. Insist aici pe importanța stabilirii unor parteneriate solide și a unor politici strategice pe termen mediu și lung pentru susținerea învățământului profesonal și tehnic, în sistem dual, dar și prin alte forme de colaborare și parteneriat cu mediul privat, cu operatorii economici.
  3. Implementarea unor politici economice, sociale și fiscale care să-i determine pe tineri să rămână în țară. Partidul Social Democrat a încercat de-a lungul timpului să creeze un cadru mai favorabil dezvoltării tinerilor din România, având ca scop final reechilibrarea situației socio-economice a statului român. În acest sens, în ultimii ani s-au efectuat următoarele demersuri: adoptarea unor pachete legislative salariale de majorare a salariului minim brut la 1.900 de lei în anul 2018, dar și a salariilor din sectorul bugetar, adoptarea unei hotărâri prin care tinerii aflați sub vârsta de 26 de ani pot beneficia de un credit fără dobândă, plata adecvată a stagiilor de practică pentru absolvenții din învățământ superior, încurajarea uceniciei la locul de muncă, măsuri sociale pentru tineri, acordarea mai multor burse de studii, atât pe plan național, cât și pe plan internațional, programe de tip Start up pentru tinerii cu proiecte inovatoare și care doresc să investească în România.
  4. Stabilirea unui climat de respect reciproc între angajat și angajator, odată cu respectarea, de către ambele părți, a prevederilor contractelor de muncă.

În concluzie,din nefericire, nu putem ridica pretenția de a găsi o soluție miraculoasă, rapidă la această problemă acută și gravă a societății contemporane, în general. Analiza lucidă și obiectivă, prezența unor programe, proiecte și idei inovative care să diminueze acest fenomen și consecințele implicite, pe termen scurt, iar pe termen lung să îl transforme într-o etapă dificilă, dar depășită sunt demersuri raționale, necesare și urgente.

 

 Mai multe informații regăsiți pe site-ul www.cameliagavrila.ro.

 

 

BIROUL DE PRESĂ

Deputat PSD de Iași

Prof. dr. Camelia GAVRILĂ

PREŞEDINTELE COMISIEI PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT,

ŞTIINŢĂ, TINERET ŞI SPORT

Last modified on Thursday, 17 May 2018 11:05

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« December 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31