O familie necăjită din Miroslava a rămas pe drumuri, după ce o rudă ar fi incendiat casa

O familie necăjită din Miroslava a rămas pe drumuri, după ce o rudă ar fi incendiat casa

Written by  Feb 02, 2018

O familie cu 3 copii, din judeţul Iaşi, trece printr-un mare necaz. În urmă cu trei zile, casa le-a fost mistuită de incendiu şi oamenii au rămas fără nimic, în toiul iernii. Este pentru a doua oară când păţesc aşa ceva.

Dacă prima oară de vină a fost un scurtcircuit, acum oamenii îl bănuiesc pe un cumnat că le-a dat foc intenţionat gospodăriei. După cercetări, politstii iau în calcul şi această ipoteză şi au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. Deocamdată, familia are nevoie de tot ajutorul.

Incidentul a avut loc spre lăsarea serii, când soţia de 36 de ani şi cei trei copii de 6, 9 şi 11 ani erau plecaţi. Bărbatul de 48 de ani povesteşte că s-a certat cu o rudă care l-a ameninţat că-i dă foc. După câteva zeci de minute a avut loc nenorocirea.

 “A venit un nepot de-al meu. A venit de la serviciu şi l-a muşcat un câine. Era băut şi n-am vrut să mă duc la salvare. A zis să ard ca sobolanul. Deodată aud cum pocneşte tabla pe casă. Am văzut flăcări peste tot şi am sărit pe geam, la bucătărie. Nu se mai reconstruieşte nimic, e ars tot.” a declarat Petru Stan, tatăl copiilor, pentru stirileprotv.ro

Bunicul copiilor i-a adăpostit într-o cameră pe care cu greu o poţi numi casă. Soba e stricată şi doar ziua fac foc înăuntru.

”Nu avem niciun venit, doar alocaţiile copiilor şi ce munceşte soţul cu ziua”, spune mama copiilor.

Oamenii spun că orice ajutor este bine venit.

 

 

(Sursa:  stirileprotv.ro)

Last modified on Saturday, 03 February 2018 07:48

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« August 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31