În timp ce se deplasa dinspre Iași spre Pașcani, joi, la ora 01.30, ginecologul în vârstă de 64 de ani s-a răsturnat cu mașina pe care o conducea.
„În timp ce se deplasa cu autoturismul personal pe raza localității Costești, bărbatul cu domiciliul în Pașcani nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției de mers și s-a răsturnat. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea șoferului. Bărbatul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice”, a declarat Adina Lupu, purtător de cuvânt al IPJ Iași.
Pânzaru a ieșit pe picioarele sale din mașină după impact și a sunat la 112. El este acum internat chiar la spitalul din Pașcani al cărui manager este.
"Pacientul are fracturi costale, tramatism toraco-abdominal, ruptură de splină, traumatism de coloană și a fost operat pentru ruptură de splină", a precizat dr. Diana Acsinte, director medical al spitalului din Pașcani.
Medicul a mai precizat că chirurgii pășcăneni l-au operat de urgență pe managerul spitalului pentru ruptura de splină.
Pentru operația la coloană a fost solicitat ajutorul unui profesor specialist.
(Sursa: Ziaruldeiasi)
(FOTO: newspascani.com)