Cotnari premiat la „Wine Culture" 2017
Print this page

Cotnari premiat la „Wine Culture" 2017

Written by  Oct 02, 2017

Compania COTNARI este inima podgoriei Cotnari din anul 1948. Specialistii Cotnari lucreaza in laboratoarele combinatului sau in vii, pentru obtinerea unor noi soiuri de vita de vie si a unor noi cupaje de vinuri. De-a lungul timpului, atât Grasa de Cotnari, cât si celelalte vinuri au obtinut un mare numar de distinctii la concursurile internationale si nationale de vinuri la care au fost prezente. Cea mai recenta participare a Companiei Cotnari  a evenimente de profil, a fost la Festivalul Vin la Cultura, organizat in perioada 29 septembrie - 1 octombrie, la Palatul Culturii.

La Cotnari, mostenirea este fara seaman. Prin mestesugul, vinului, vechi de peste doua mii de ani, traditia, arta si voia buna stralucesc, din nou, laolalta. Cotnari transmite patrimoniul pastrat de secole: o reala mostenire a îndeletnicirii vinului, a locuitorilor de pe aceste meleaguri, a traditiilor si a evolutiei, probabil cel mai bine pastrate din România din domeniul vini-viticol.


Festivalul „Wine Culture" 2017 a desemnat cele mai bune vinuri de colectie din România, iar doua din Iasi, de la Crama Cotnari au reusit sa obtina premii. Este vorba despre o Grasa de Cotnari din 1989, de la Revolutie, si o Grasa de Cotnari din 1979.