Cristian Stanciu, consilier judetean PSD: "Un pas important pentru Autostrada Iași –Tg. Mureș" Featured

Written by  Aug 29, 2017

Grupul consilierilor PSD din Consiliul Județean Iași salută eliberarea de către executivul județean a certificatului de urbanism în scopul autorizării investiției Autostrada Iași - Tg. Neamț, parte constitutivă a viitoarei autostrăzi Iași - Tg. Mureș. Apreciem profesionalismul angajaților de la Direcția Județeană de Urbanism și efortul acestora de a emite cu operativitate acest document absolut necesar unei investiții vitale pentru ieșeni și pentru regiunea Moldovei.


Pentru că au existat unele voci din mediul politic local bravând pe marginea acestui subiect, aducând acuzații gratuite și, implicit, deservicii comunității ieșene, ținem să precizăm că eliberarea certificatului de urbanism nu a făcut obiectul vreunei competiții între cele patru județe cărora le-a fost solicitat de către CNAIR. Județul Iași a emis certificat de urbanism pentru tronsonul Tg. Neamț - Iași, iar județul Neamț pentru tronsonul Tg. Neamț - Tg. Mureș. Certificatul de urbanism a fost finalizat de CJ Iași în termenul legal, iar cei care au îngreunat întocmirea lui sunt chiar colegi de partid ai politicienilor guralivi, din unitățile administrativ teritoriale care trebuiau să furnizeze documentațiile solicitate. Însă, în timp ce specialiștii CJ în urbanism munceau pentru forma finală a documentului, efortul le era alterat de declarații politicianiste și lipsite de substanță, iar județul Iași era discreditat pe nedrept. Cei care au făcut acest gest jignitor ar trebui să-și ceară public scuze, iar pe viitor să nu mai ducă în derută opinia publică ieșeană. 


De asemenea, având calitatea de președinte al Comisiei de Urbanism a CJ Iași, țin să precizez că emiterea unui certificat de urbanism nu ține de competența Comisiei, ci a aparatului de specialitate din cadrul executivului județean. Documentațiile urbanistice întocmite pe baza unui certificat de urbanism și care fac obiectul unui proiect de hotărâre intră în analiza Comisiei de modernizare a Consiliului Județean. Nu trebuie să fii membru PMP ca să știi asemenea lucruri. 

 

(Sursa: comunicat de presă remis de către Cristian Stanciu, liderul consilierilor judeteni PSD)

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« October 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31