Ca şi cum majorările de preţ la energie, gaze, carburanţi, plus creşterea ratei la credite nu ar fi fost de ajuns, din 2 octombrie, şi ţigările sunt mai scumpe. 

Mai multe ONG-uri propun un proiect care presupune ca toți cei care ies să fumeze în timpul serviciului să fie taxați la minut.

Fumatul ar putea fi, din nou, permis în cluburi, cafenele şi restaurante. Fostul consilier al premierului, Eugen Teodorovici, a anunţat că se pregăteşte, din nou, modificarea legii. De câștigat ar putea avea patronii localurilor care s-au plâns, de când fumatul a fost interzis, au avut pierderi mari. 

Legea anti-fumat nu da roade, dimpotriva. Desi suntem mult mai putin expusi la fumul de tigara, numarul celor care fumeaza a crescut. Si din pacate aproape un sfert dintre copiii de 14 ani fac asta in fiecare zi.

Statisticile vin de la Ministerul Sanatatii, care a prezentat joi strategia ''2035 prima generatie fara tutun''. Printre masurile care ar putea fi implementate in viitorul apropiat este si cea care ar putea sa ii oblige pe vanzatori sa se licentieze daca vor sa comercializeze produse din tutun.

Nu se mai fumeaza in locurile publice din Romania de un an si trei luni, iar legea este respectata in majoritatea restaurantelor, cluburilor si barurilor.

Cu toate acestea numarul celor care fumeaza tigari, trabuc, pipa sau narghilea a crescut din 2014 pana acum cu un procent. Nu pare mult, dar 1% se traduce prin aparitia a zeci de mii de noi fumatori, multi dintre ei minori.

Un sfert dintre copiii cu varsta intre 10 si 18 ani au incercat sa fumeze. 14% dintre cei care au 15 ani fumeaza zilnic, iar statisticile arata si ca mai mult de jumatate dintre romani s-au apucat de fumat inainte de majorat.

Motivul, spun cei care lupta impotriva fumatului, sunt preturile accesibile si faptul ca minorii reusesc sa cumpere pachete de tigari chiar daca este ilegal.

Asa ca autoritatile au o noua strategie pe care au numit-o ''2035 prima generatie fara tutun''. Nu se mai apeleaza la imagini socante cu oameni care s-au imbolnavit din cauza fumatului, ci sunt vizati producatorii si vanzatorii de tigarete. Marfa va fi urmarita de la fabrica la magazin, iar de vandut ar putea sa nu mai poata vinde oricine.

Medicii vor sa mearga si in scoli si sa le explice copiilor cat de nociv este fumatul.
Rares Trisca, secretar de stat MS: "Noua lege a Sanatatii isi doreste sa eficientizeze toate programele nationale printre care si cele care se refera la controlul tutunului'.'

Fumatorii care vor sa fie ajutati sa renunte la acest viciu pot suna la numarul 0800878673 si vor fi inclusi in programul STOP FUMAT!

(Sursa: Stirileprotv)

Veste buna pentru fumatori! Senatorii au votat modificarea legii antifumat. Acestia au decis unde s-ar putea aprinde tigari in public, si in ce conditii. Fumatorii mai au insa de asteptat cateva saptamani. Amendamentele la legea antifumat trebuie sa treaca si de Camera Deputatilor, forul decizional.

Fumatorii se enerveaza de fiecare data cand desfac un pachet de tigari, si asta din cauza foliei de aluminiu, insa putini stiu la ce foloseste aceasta.

Explicatia este insa simpla, iar enervanta folie nu este deloc inutila. Aceasta are rolul de a proteja tigarile de umezeala, dar le ajuta si sa-si pastreze aroma.
Tutunul este o planta originara din America de Sud, insa astazi se cultiva in toata lumea. Muncitorii culeg mai intai frunzele din partea de jos a plantei si revin saptamanal sa culeaga alte 2-3 frunze. Dupa ce se recolteaza, frunzele verzi se pun la uscat. Urmeaza balotarea si drumul catre fabrica. Aici este tratat pentru a-si pastra elasticitatea. Frunzele sunt trecute printr-o baie de aburi. Apoi sunt trecute printr-un cilindru, unde are loc procesul de “sosare”, realizat pentru imbunatatirea calitatii. Urmatoarea faza consta in eliminarea corpurilor straine. A doua etapa este procesarea.

Dupa finalizarea celor doua procese, tutunul ajunge sa fie depozitat in containere personalizate in functie de tipul acestuia. Tutunul ajunge in utilajul de confectionat si este preluat de o banda transportoare cu vaccum si infasurat in foita de confectionat, formand un snur. Urmeaza procesul de taiere, o bagheta avand lungimea a doua tigari. Dupa introducerea hartiei de filtru, bagheta se taie pe jumatate, rezultand doua tigari. Drumul tutunului catre consumator continua cu etapa de impachetare. Se aplica si firul de rupere, pentru deschiderea usoară a foliei protectoare.

Foliile se vand pe bani buni

   

Fumatorii nu au idee ca prin aruncarea pachetelor de tigari pierd cel puțin 500 de euro. Mai precis, totul consta in foliile aurii si argintii. Astfel, o fumatoare din Belgrad vinde foliile pachetelor de tigari pentru mai mult de 100 de euro pe kilogram. In Kragujevac (Serbia), un kilogram de folii se vinde cu minim 160 de euro, dar suma poate ajunge pană la 500 de euro.(B.G.)

Sursa: cancan.ro

Proprietarii marilor restaurante, cu un flux mare de clienţi, susţin că adoptarea legii antifumat nu le va afecta businessul, ci va schimba puţin comportamentul clienţilor.

Municipalitatea din Paris a anunţat miercuri că îi va amenda pe fumătorii care aruncă mucurile de ţigări pe stradă, aceasta fiind cea mai recentă măsură luată de autorităţile franceze în încercarea lor de a reda "Oraşului luminilor" un aspect mai curat, informează Reuters.

Ţigările electronice nu sunt eficiente în a-i ajuta pe consumatori să renunţe la fumatul tradiţional decât pentru o scurtă perioadă de timp, acestea conţinând substanţe toxice canceroase, precum acroleină, acetaldehidă şi formaldehidă.

Studii anterioare sugerau că aproximativ jumătate dintre fumători decedează din cauza unei boli asociate cu fumatul, dar cercetări mai recente arată că lucrurile sunt chiar mai înfricoşătoare: două treimi dintre fumători mor din cauza acestui obicei, iar fumatul le scurtează viaţa, în medie, cu zece ani.

Page 1 of 2

Arhiva Iasi TV Life

« October 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31