Banca Transilvania intenționează să investească în Victoriabank, a treia cea mai mare bancă din Republica Moldova, dobândind o participație inițială de peste 39% din capitalul social al acesteia.

Banca Transilvania lansează, în premieră pe piaţa din România, un instrument alternativ de plată, brăţara contactless BT, care poate înlocui cardul la plata cumpărăturilor.

Brăţara oferă acces la contul curent în lei deschis la BT şi posibilitatea de a plăti contactless, indiferent de sumă, în ţară şi în străinătate. Comisionul de emitere şi pentru plata la comercianţi este zero.

Plăţile contactless au devenit foarte populare în România odată cu creşterea numărului de POS-uri care acceptă astfel de carduri. La 80% din cele 27.000 de POS-uri ale Băncii Transilvania aflate la comercianţi se pot face astfel de plăţi – cu cardul contactless şi, mai nou, inclusiv cu brăţările contactless.

Brăţările funcţionează ca un card bancar contactless, aşa încât pentru plăţile de până la 100 de lei nu este necesară introducerea PIN-ului. Ele pot fi emise clienţilor Băncii Transilvania care au card VISA de debit în lei sau, după caz, împreună cu un astfel de card. Clienţii pot solicita o astfel de brăţară în oricare dintre sucursalele şi agenţiile băncii.

Abonamentul lunar este de 3 lei / brăţară.

Sursa: zf.ro

Acţiunile Băncii Transilvania (simbol bursier TLV) au deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi la 2,06 lei, în scădere cu 12,5% în contextul în care astăzi, 30 mai, este ziua de ex-dividend.
 
Acţiunile Băncii Transilvania (simbol bursier TLV) au deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi la 2,06 lei, în scădere cu 12,5% în contextul în care astăzi, 30 mai, este ziua de ex-dividend.

Astfel, astăzi este data ex-dividend (care nu mai dă dreptul la încasarea dividendelor - n.red.) la TLV, astfel că preţul de pe bursă al titlurilor TLV s-ar putea corecta cu valoarea dividendului record distribuit de bancă în acest an. Banca de la Cluj a decis să plătească dividend de 0,396 lei pentru o acţiune din profitul din 2015.

Sursa: zf.ro

 

BRD-SocGen şi Banca Transilvania, jucători plasaţi pe locurile doi şi trei pe piaţa locală, au decis să iasă din Consiliul Patronatelor Bancare (CPBR).

Cele două bănci nu au comentat această decizie.

„Relaţia dintre Banca Transilvania şi CPBR a provenit din faptul că, achiziţionând anul trecut Volksbank România, BT a preluat în mod automat pentru o perioadă drepturile şi obligaţiile VBRO ca membru al CPBR. Chiar şi după ieşirea din organizaţia patro­nală, BT şi-a exprimat disponi­bi­litatea de a colabora în continuare cu CPBR la nivel instituţional pe proiecte de interes comun, însă fără a mai putea aloca resurse în mod permanent ca mem­bru“, a declarat Bogdan Preda, secretar general, director executiv Relaţii Publice şi Instituţionale la CPBR.

CPBR a fost înfiinţat anul trecut, reprezentanţii patronatului afirmând că scopul a fost de a crea o organizaţie com­plementară Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

Celelalte cinci bănci membre ale organizaţiei sunt BCR, Raiffeisen, UniCredit, ING şi Bancpost.

Preşedinte al CPBR este Steven van Groningen, CEO al Raiffeisen Bank. ARB este condusă din poziţia de director executiv de Florin Dănescu, fost director general al RIB, iar funcţia de preşedinte este deţinută de Sergiu Oprescu, CEO al Alpha Bank.

Relativ la afirmaţii apărute recent cum că ARB şi CPBR ar trebui să fuzioneze, Preda susţine că CPBR e o organizaţie patronală, înfiinţată potrivit Legii Dialogului Social, afiliată la Confederaţia Concor­dia, pe când ARB este o asociaţie profesională cu vechime în domeniu, deci „o fuziune este puţin probabilă din punct de vedere tehnic şi al specificului“. „Îndatoririle şi activi­tă­ţile membrilor unei organizaţii pa­tronale presupun implicare şi alocare de resurse umane şi băneşti mai mari, dat fiind faptul că pe lângă multiplele provocări ale perioadei recente din sectorul bancar, băncile membre ale pa­tronatului susţin şi alte activităţi specifice dialogului tripartit «Guvern-Patronat-Sindicate».“

Preda a reamintit că toate băncile membre ale CPBR sunt şi membre ale ARB, nedesprinzându-se din ARB, ci „încercând să desfăşoare activităţi de cele mai multe ori complementare“.

Sursa: zf.ro

Arhiva Iasi TV Life

« November 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30