Vom plăti mai puţin la telefonul mobil. Care va fi nivelul tarifelor în 2014

Vom plăti mai puţin la telefonul mobil. Care va fi nivelul tarifelor în 2014

Written by  Dec 12, 2013

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a finalizat ultima rundă de dezbateri naţionale asupra noilor tarife maxime pentru serviciile de interconectare în vederea terminării apelurilor telefonice la puncte fixe şi mobile.

 

Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM)  a anunţat că, în urma observaţiilor primite în consultarea publică a măsurilor, tarifele maxime pentru terminarea apelurilor vor fi de 0,14 eurocenţi/minut pentru terminarea la puncte fixe – în scădere de la 0,67 eurocenţi/minut – şi 0,96 eurocenţi/minut – în scădere de la 3,07 eurocenţi/minut, pentru terminarea apelurilor la puncte mobile. Măsura va fi consultată şi la nivel european.  În ceea ce priveşte tariful pentru telefonia mobilă, ANCOM a acceptat un nivel mai mare pentru anul 2014 de 0,96 eurocenţi pe minut, faţă de propunerea iniţială de 0,86 eurocenţi / minut.

 


Cosmote, Orange şi Vodafone, marii operatori de telefonie mobilă din ţara noastră au criticat propunerea ANCOM de reducere a tarifelor de interconectare, însă se pare că acest din urmă tarif a fost acceptat. Tarifele de interconectare, sau de terminare a apelurilor în altă reţea, sunt plătite între operatori pentru convorbirile clienţilor în afara reţelei la care sunt abonaţi sau au cartelă prepaid. Acest preţ se regăseşte în tariful perceput clientului care iniţiază apelul.

Reducerea tarifelor de terminare la telefonie este necesară pentru a stimula concurenţa în piaţa serviciilor de telefonie. Deşi rata de penetrare a telefoanelor inteligente este comparabilă în România cu cea din Franţa sau Germania, peste 70% din utilizatorii din România îşi limitează apelurile naţionale de pe telefonul mobil din cauză că sunt preocupaţi de costurile prea mari ale comunicării. Apelurile „în reţea” au ajuns să reprezinte aproape 90% din totalul traficului de apeluri la puncte mobile.

“Barierele între reţele, reprezentate în special de nivelurile mari ale tarifelor de terminare, descurajează comunicarea între utilizatorii unor reţele diferite. Noile tarife de terminare propuse de ANCOM reflectă în mod realist consumul de resurse necesar furnizării serviciilor şi vor asigura o dezvoltare sănătoasă a concurenţei, în beneficiul utilizatorilor”, a declarat Cătălin Marinescu, preşedintele ANCOM.  

Noile tarife vor deveni obligatorii pentru toţi furnizorii de reţele din România identificaţi cu putere semnificativă pe piețele de terminare a apelurilor la puncte fixe și mobile.

Tariful de terminare se facturează exclusiv în cazul apelurilor în afara reţelei şi reprezintă preţul pe care reţeaua apelată îl solicită pentru acceptarea apelului. Întrucât acest preţ se regăseşte în tariful perceput utilizatorului final care iniţiază apelul, practicarea unor tarife de terminare excesive în raport cu costurile furnizării eficiente a serviciilor poate prejudicia concurenţa la nivelul pieţei cu amănuntul şi denaturează comportamentul de consum al utilizatorilor.

ANCOM urmează să notifice Comisiei Europene şi autorităţilor naţionale de reglementare din celelalte state membre ale Uniunii Europene setul de măsuri propuse, împreună cu motivele care stau la baza acestor măsuri. Comisia Europeană şi celelalte autorităţi de reglementare vor putea transmite ANCOM comentarii şi observaţii în termen de o lună de la data notificării, de care ANCOM va trebui să ţină seama în cel mai înalt grad.

Sursa: capital

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« September 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30