Avioane pline între Iaşi şi Timişoara. Sute de pasageri au apelat la această legătură aeriană directă în mai puţin de o lună

Avioane pline între Iaşi şi Timişoara. Sute de pasageri au apelat la această legătură aeriană directă în mai puţin de o lună

Written by  Apr 18, 2018

Zborul direct Iaşi-Timişoara, reintrodus de compania TAROM la finalul lunii trecute, are succes, potrivit oficialilor Aeroportului Iaşi.

În primele săptămâni de la reintroducerea cursei interne Iaşi-Timişoara, aeronavele TAROM au călătorit la capacitate maximă pe această rută. „Din 25 martie, data inaugurării rutei ce uneşte Moldova şi Banatul, şi până pe 17 aprilie, 895 de pasageri (îmbarcaţi şi debarcaţi) au călătorit din Iaşi spre Vestul ţării şi retur, cu compania naţională“, au transmis oficialii aerogării ieşene.

Cursa Iaşi-Timişoara-Iaşi are o frecvenţă de patru zboruri pe săptămână: luni, miercuri, joi şi duminică, iar călătoria durează o ora şi 50 de minute. „Această rută internă vine ca un suport pentru mediul de afaceri local, dar în acelaşi timp facilitează schimburile culturale şi academice între cele două regiuni“, a declarat Monica Nichituş, directorul provizoriu al Aeroportului Internaţional Iaşi.

De la Iaşi operează patru companii aeriene, respectiv TAROM, Blue Air, Wizz Air şi Austrian Airlines. Cele mai multe curse- 15 sunt ale Wizz Air, în timp ce Blue Air are 10, Tarom – 4, iar Austrian Airlines asigură legătura directă spre Viena.

(Sursa: Adevarul)

 

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« July 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31