Cele mai multe locuri de muncă prin AJOFM Iasi sunt în construcţii

Written by  Nov 09, 2017

Numărul total de locuri de muncă libere din judeţ a rămas constant faţă de săptămâna trecută, la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Iaşi (AJOFM) respectiv 1.063 locuri de muncă.

Oferta este valabilă în perioada 8 – 15 noiembrie a.c. „Oferta cuprinde 66 de locuri de muncă pentru cei cu studii superioare şi 997 de posturi pentru persoanele cu studii medii sau minime”, a transmis Adriana Sîrghie, purtătorul de cuvânt al instituţiei. Printre numele mari din economia ieşeană care caută să angajeze în această perioadă se numără Greenfiber, care caută electrician, Palas (ajutor bucătar, ajutor ospătar, bucătar şi cameristă), Hotel Unirea (bucătar), Hotel Hilton (cameristă şi bucătar), Breazu Rezidence (montator rigips, fierar betonist, dulgher, electrician în construcţii, faianţar, inginer în instalaţii), Salubris (agent veterinar şi electrician), Veolia (electrician) şi Conest (faianţar, lăcătuş mecanic, şofer auto, sudor şi zidar pietrar). „Avem disponibile 424 posturi în servicii, dintre care 85 în comerţ, 93 în hoteluri şi restaurante şi 246 în alte activităţi de servicii. În intervalul menţionat au fost anunţate vacante 219 de posturi în confecţii, 277 în construcţii, 116 în industrie, 19 în Sănătate şi Asistenţă Aocială şi 8 în Agricultură şi Silvicultură”, a adăugat Sîrghie.

În schimb, pentru ieşenii care vor să muncească în ţări ale Uniunii Europene, sunt disponibile 1.942 de locuri de muncă, în uşoară scădere faţă de săptămâna trecute, când au fost 2.000. Posturile au fost declarate vacante în cadrul programului EURES, accesarea acestora de către candidaţi fiind posibilă doar prin intermediul AJOFM. „Oferta cuprinde 815 locuri în Spania, 230 de locuri în Danemarca, 330 de locuri în Portugalia, 165 în Marea Britanie, 112 în Germania, 98 în Cehia, 60 în Finlanda, câte 40 în Slovacia şi Italia, 15 în Belgia şi câte 10 în Luxemburg şi Ungaria”, a adăugat purtătorul de cuvânt AJOFM. Mai sunt şase locuri în Malta, cinci în Suedia, trei în Slovenia şi câte două în Norvegia şi Polonia. Menţionăm faptul că în Spania se caută culegători de căpşuni, în Portugalia, culegători de zmeură, iar în Danemarca culegători de mazăre. Cele mai multe joburi din străinătate sunt pentru bucătari, ospătari, şoferi autoturisme, electricieni şi dezvoltatori software, manageri în construcţii, şoferi camion, magaziner, instalatori, informaticiani, etc.

(Sursa: Ziaruldeiasi)

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« November 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30