Se anunță o „iarnă grea” pentru cei care au centrale termice în apartamente

Written by  Aug 26, 2017

Ministerul Energiei se aşteaptă la un sezon rece la fel de geros ca iarna anterioară, cu consumuri-record de electricitate şi gaze.

Dispeceratul Energetic Naţional se aşteaptă ca în această iarnă să avem o situaţie similară cu cea de iarna trecută, când au existat consumuri-record de electricitate şi de gaze naturale, ca urmare a temperaturilor extrem de scăzute (minus 15-20 de grade) înregistrate pentru o perioadă de 7-10 zile, potrivit proiectului privind Programul energetic pentru iarna 2017 - 2018, elaborat de Ministerul Energiei.

'Pentru vârfurile de sarcină previzionate pentru iarna 2017-2018, Dispecerul Energetic Naţional a realizat balanţa producţie - consum în care a fost luat în considerare un scenariu plecând de la următoarele ipoteze: înregistrarea unei perioade de 7-10 zile geroase, cu temperaturi de minus 15 - 20 grade C); structura producţiei la vârful de seară fără aportul centralelor eoliene şi fotovoltaice (limitări naturale sau dictate de protecţii tehnologice), cu reduceri de putere, până la opriri, ale centralelor pe gaze naturale (presiuni mici în reţeaua de transport gaze naturale); la vârful de consum, valoarea medie maximă orară considerată este de 9.750 MW (identic cu cea înregistrată în ianuarie 2017. Valoarea maximă instantanee a fost de 9.991 MW)', se arată în textul Programului de iarnă.

În ceea ce priveşte energia electrică, a fost analizată o perioadă de 6 luni, respectiv de la 1 octombrie 2017 la 31 martie 2018, pentru care Comisia Naţională de Prognoză a prevăzut o creştere a consumului mediu cu 2,4%, iar Dispecerul Energetic Naţional a prevăzut o creştere a acestuia cu 1,2% faţă de realizările perioadei similare 2016 - 2017.

'Ţinând cont de evoluţia consumului de energie electrică din perioada 1 ianuarie - 1 septembrie a.c., de inexistenţa unor semnale privind apariţia de noi agenţi economici cu consum relevant de energie electrică, de scenariul DEN (Dispeceratul Energetic Naţional - n.r.) care ia în considerare o corecţie a influenţei temperaturilor medii lunare mai scăzute cu 1-2 grade C, estimarea de creştere medie a consumului luat în calcul pentru perioada 15 noiembrie 2017 - 15 martie 2018 este de 1,1% faţă de realizările perioadei similare aferente Programului de iarnă anterior', potrivit documentului.

 

Citește continuarea pe CAPITAL.ro

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« October 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31