O clădire de birouri de pe str. Elena Doamna va fi transformată în bloc de locuinţe. Imobilul se află în imediata apropiere a Tribunalului Militar, spre intersecţia din Bucşinescu. Pentru realizarea acestui proiect, proprietarul imobilului, Medmar Trading SRL, prin omul de afaceri Răzvan Ţepoi, a solicitat municipalităţii aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ).
„Se propune schimbarea funcţiunii construcţiei existente din spaţii de birouri în locuinţe colective, spaţii comerciale la parter şi anexe, fără a modifica semnificativ volumetria, intervenindu-se doar la faţade, pentru a se putea adapta noii funcţiuni (modificări ale finisajelor, a raportului plin-gol, modificări ale logiilor, alte lucrări fără a realiza extinderi)“, se arată în PUZ.
Blocul de locuinţe va beneficia de un număr de 17 de locuri de parcare. Clădirea are patru etaje şi o înălţime de 19 metri. Imobilul ocupă jumătate din terenul aflat în proprietatea companiei (circa 500 mp) şi are o suprafaţă desfăşurată de puţin peste 1.400 mp. În prezent, proiectul de PUZ se află în etapa de consultare publică, iar cei interesaţi îl pot descărca de pe site-ul municipalităţii. Proprietarul clădirii va putea implementa proiectul după ce va primi aprobarea Consiliului Local.
(Sursa: ziaruldeiasi.ro)