A început lupta pentru noua conducere a BNR, care va fi numită în octombrie

A început lupta pentru noua conducere a BNR, care va fi numită în octombrie

Written by  Jan 07, 2014

Înainte de alegerile pentru funcţia de preşedinte al României din decembrie, liderii partidelor politice şi personajele influente din jurul lor, atât politice, cât şi din lumea financiară, a serviciilor secrete şi a afacerilor, sunt chemaţi în octombrie să aleagă noul consiliul de administraţie al BNR, al cărui mandat de cinci ani ajunge la final.

 

Tatonările şi lobby-ul politic pentru aceste poziţii au început de acum un an. În joc sunt nouă scaune din celebra sală de consiliu de la BNR, care este conservată şi arată ca acum un secol. Masa şi scaunele de consiliu din piele de Cordoba au trecut testul timpului, iar pentru cine se aşază acolo este cea mai mare realizare profesională.

Acesta ar fi al cincilea con­siliu de administraţie al BNR de după Revoluţie. Liderii politici trebuie să negocieze şi să spună parlamentarilor din comisiile de buget-finanţe care trebuie să voteze formal numele celor nouă membri pe care îi susţin pentru BNR – patru executivi şi cinci membri simpli.

Din nouă poziţii, două sunt ca şi adjudecate dacă şi candidaţii le vor – Mugur Isărescu pentru poziţia de guvernator şi Florin Georgescu pentru poziţia de prim-viceguvernator.

Noii lideri politici Victor Ponta (PSD), Crin Antonescu (PNL), Vasile Blaga (PDL) şi Kelemn Hunor (UDMR) l-ar vota pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat de guvernator ca să le ţină stabilitatea macroeconomică şi să nu intre în arena politică.

Mai mult, dacă s-ar pune problema unui nou guvernator, nu s-ar putea realiza un consens politic atât de simplu. De altfel, nici Isărescu nu s-a îngrijit de-a lungul anilor să pregătească un urmaş care să aibă capacitatea de negociere politică şi o expunere internă şi internaţională aproape de nivelul lui. Fiecare din cei care au cochetat cu ideea de a ataca poziţia lui Isărescu de guvernator atât din interiorul Băncii Naţionale, cât şi din afară au expunere pe câte un domeniu, dar nu reuşesc să aibă influenţă peste tot.

Lui Isărescu i-au trebuit două decenii să învingă inflaţia – stabilitatea preţurilor şi cea financiară fiind principalele obiective scrise în statutul BNR. Inflaţia a fost „răpusă“ (în octombrie şi noiembrie 2013 am avut chiar deflaţie) cu ajutorul cursului de schimb, banca centrală având un regim de control al ratei de schimb, şi al unei politici monetare strânse, conservatoare care a avut ca efect dobânzi mari la lei şi forţarea companiilor şi a populaţiei să ia credite în valută, unde costul era mai redus. Dar acest lucru a adus peste noapte o îndatorare şi o expunere pe euro excesive, în special ale sectorului privat - bănci, companii şi populaţie - pentru a cărui salvare de la faliment în eventualitatea prăbuşirii cursului România prin guvernul Boc a fost nevoită să ia 20 mld. euro de la FMI.

Sursa: zf.ro

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« June 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30