Noul Range Rover Velar a obţinut rezultate bune în cadrul testului realizat de EuroNCAP.

Cele mai noi SUV-uri compacte ale Grupului Volkswagen, Tiguan și Ateca, și noua perlă a Coroanei Alfa Romeo, Giulia, au fost testate la nivel de siguranță de EuroNCAP. Toate au reușit punctajul maxim, cu un comportament excelent la teste.
EuroNCAP a publicat astăzi rezultatele testelor de siguranță dedicate unor modele care s-au aflat în lumina reflectoarelor la nivel mondial de la prezentarea lor oficială. Este vorba de Alfa Romeo Giulia, noul reprezentant italian în segmentul mediu premium, și de frații de segment Volkswagen Tiguan și Seat Ateca, cele mai noi SUV-uri compacte produse de Grupul Volkswagen.

Toate cele trei modele testate s-au ridicat la nivelul celor cinci stele EuroNCAP, rating-ul maxim oferit de organizația independentă europeană.

În condițiile în care criteriile EuroNCAP devin din ce în ce mai dure pe măsură ce sistemele de siguranță urcă în complexitate, rezultatele semnate de cele trei modele sunt cu atât mai meritorii cu cât casa de testare a notat că Giulia, Tiguan și Ateca oferă încă din dotarea standard sisteme precum frânarea automată de urgență. Astfel, cele cinci stele acordate modelelor testate sunt valabile pentru versiunile de bază ale acestora, inginerii EuroNCAP nefiind nevoiți să mai testeze versiuni cu pachete suplimentare de siguranță, alternativă introdusă de organizație în procedurile de teste în acest an pentru ca modelele care oferă pachete opționale să fie notate cu și fără acestea.

Cel mai bun rezultat al testelor la nivelul ocupanților adulți a fost înregistrat de Alfa Romeo Giulia, care a reușit un scor fabulos, de 98%, la această categorie de testare. Giulia confirmă astfel în cel mai curat mod posibil faptul că întârzierea lansării acestui model n-a avut de-a face cu probleme de siguranță, ipoteză lansată de presa internațională la începutul acestui an. 

Crash-test ALFA ROMEO GIULIA

De cealaltă parte, Tiguan și Ateca au oferit la rândul lor un comportament structural excelent la testele de impact. Cu 96%, respectiv 93% dintre punctele totale posibile la categoria Protecția Pasagerilor Adulți, noile SUV-uri dezvoltate de mărcile Grupului Volkswagen confirmă așteptările clienților celor două mărci la capitolul siguranță.

Crash-test SEAT ATECA

 Crash-test VOLKSWAGEN TIGUAN

Sursa: automarket.ro

EuroNCAP i-a acordat lui Fiat Seicento doar o stea și jumătate în anul 2000. Accidentul următor demonstrează de ce a primit modelul italian un asemenea punctaj.
 
În urmă cu 16 ani, în anul 2000 mai exact, EuroNCAP a izbit de barierele sale modelul italian Fiat Seicento, o mașină destul de populară la acea vreme pe Bătrânul Continent.

Rezultatele testelor de siguranță au fost dezastruoase, iar organismul european i-a acordat peninsularului doar o stea și jumătate pentru nivelul de protecție oferit. Structura caroseriei s-a deformat îngrijorător, iar riscul de rănire pentru capul și genunchii pasagerilor adulți a fost critic.

Fiat nu a revizuit nivelul de siguranță oferit de Seicento, însă pericolul a rămas. O dovedește un clip recent, care ne arată rezultatul unui impact al modelului Seicento cu un Volvo XC70. Se pare că șoferul crossover-ului suedez a frânat pentru a evita un obstacol, iar cel de la volanul lui Seicento nu a mai avut timp să oprească.

Imaginile vorbesc de la sine despre diferențele majore între cele două mașini la capitolul siguranță. Din fericire, pasagerii lui Seicento au scăpat teferi în urma accidentului.

Sursa: automarket.ro

 

Cel mai recent test EuroNCAP a implicat patru microcar-uri, adică o serie de cvadricicluri, vândute și în România, care pot fi conduse de la vârsta de 16 ani. Trei dintre ele au obținut doar o stea.

Arhiva Iasi TV Life

« October 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

 

Statistici IASI TV LIFE