Aproape 200 de autoturisme Dacia, rechemate în service

 

 

Aproape 200 de autoturisme Dacia, rechemate în service

Written by  Feb 11, 2019

Renault Commercial Roumanie SRL a demarat o campanie de rechemare în service a autovehiculelor marca Dacia, modelele Lodgy, Logan II, Sandero II şi Dokker, fiind vizate aproape 200 de autoturisme, potrivit anunţurilor postate pe pagina de Facebook a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Astfel, modelul Dacia Lodgy este rechemat pentru că ‘a fost identificat un risc de absenţă a etichetei reglementare care face referire la restricţiile de utilizare a scaunelor de pe rândul al doilea”. Durata intervenţiei este de circa 40 de minute. Numărul de vehicule vizate de anunţ ar putea ajunge în România la 161.

De asemenea, modelele Logan II, Sandero II şi Dokker vor fi supuse unui proces de verificare a catalizatorului şi înlocuirea acestuia, dacă va fi cazul.

‘Dacia acordă o deosebită atenţie calităţii de fabricaţie a produselor sale şi, urmărind permanent evoluţia autovehiculelor fabricate, a identificat o posibilă sudură necorespunzătoare la nivelul catalizatorului de pe vehiculul dumneavoastră. În situaţii excepţionale se pot produce scurgeri de gaze de eşapament în compartimentul motor’, se arată în anunţ.

Durata verificării catalizatorului este de aproximativ 20 de minute, iar alte cinci minute va dura eventuala înlocuire a acestuia.

Numărul de vehicule ce ar putea fi afectate în România se ridică la 30.

(Sursa: Agerpres)

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« April 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30