Greșelile șoferilor pe freezing rain. Diferența dintre un cauciuc prost și unul bun

Greșelile șoferilor pe freezing rain. Diferența dintre un cauciuc prost și unul bun

Written by  Mar 03, 2018

După viscol și ger, un alt pericol îi pândește pe șoferi și pietoni: poleiul. Și, dacă precipitațiile din acest weekend se intensifică, e posibil să vorbim și despre fenomenul “freezing rain”.

Adică ploaia înghețată care transformă șoselele în patinoare și acoperă cu o pojghiță de gheață tot ce prinde. Cei care ies cu mașina, trebuie să fie atenți și la viteză, dar și la anvelope.

4 oameni au murit în 2016 pe Autostrada Soarelui, într-un carambol în care zeci de maşini s-au ciocnit ca popicele, din cauza poleiului.

Până duminică la ora 10 dimineaţa, întreaga ţară se află sub informare de lapoviţă şi polei.

În atmosfera medie au pătruns mase de aer mai cald, aşa că fulgii de zăpadă se transformă într-o ploaie extrem de periculoasă care devine gheaţă în aer sau imediat ce atinge solul.

Din cauza acestui fenomen extrem de periculos, la sfârşitul lui 2016 pe Autostrada Soarelui s-au ciocnit, în două rânduri, zeci de maşini care nu au mai putut fi controlate. 4 oameni au murit atunci şi mai mulţi au fost răniţi.

Şofer: “Am încercat să pun frână, dar nicio maşină performantă nu se opreşte.”

Dacă ieşiţi cu maşina pe această vreme, aveţi grijă la anvelope, spun specialiştii.

George Vasile, mecanic auto: “Uitaţi un cauciuc mai prost, este foarte tare. Şi un cauciuc ok. Foarte moale şi are o aderență bună. Se face piatră la frig, asta rămâne la fel.”

Asta este starea în care poate ajunge o anvelopă reşapată, dacă este prost făcută sau rulată prea mult. Se exfoliază şi vă puteţi lua adio de la ea.

Un alt pas greşit pe care îl pot face şoferii este să umble la presiunea din anvelope.

George Vasile, mecanic auto: ”Poate să tragă stânga, dreapta, la o frână mai puternică se poate duce în lateral. Contează mult şi presiunea. Să știți că unii spun că dacă ai presiune mai mică merge mai bine. Nu, nu. Este o prostie.”

La ultimul control ţintit pe anvelope, inspectorii ANPC au constatat nereguli la 3 sferturi dintre comercianţii verificaţi, fie că vindeau anvelope noi, fie second hand.

În cel mai bun caz, şoferii habar nu aveau ce cumpără pentru că nu existau suficiente informaţii despre cauciucuri. În cel mai rău, se puteau alege cu un cauciuc second hand, inclusiv tăiat sau foarte tocit.

Bogdan Pandelică, ANPC: “Sunt foarte riscante pentru şoferi. Nu mai poţi controla maşina, faci accident.”

Iar vremea nu ne ajută deloc. Pe lângă polei, meteorologii pot emite inclusiv avertizări de freezing rain, adică ploaie îngheţată, dacă precipitaţiile se înteţesc. La o ploaie puternică, stropii nu mai ajung pe pământ ca să îngheţe, ci îngheaţă direct în aer.

(Sursa: Stirileprotv.ro)

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« September 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30