Print this page

Câte modele de mașini electrice vor exista în 2022

Written by  Oct 02, 2017

Constructorii auto vor avea în total 136 de modele electrice în 2022, în creștere puternică comparativ cu momentul actual ca urmare a necesității de a respecta noile norme de poluare.

Vânzările de mașini electrice se află permanent pe un trend ascendent, însă ritmul este unul destul de lent, întrucât prețurile rămân în continuare mai mari decât cele ale modelelor similare alimentate cu benzina sau motorină.

Constructorii au anunțat însă planuri majore pentru următorii ani cu scopul de a respecta noile norme de poluare care vor fi introduse în Uniunea Europeană, Statele Unite și China, iar agenția de presă Bloomberg a făcut câteva calcule pentru a afla date concrete.

Astfel, în 2022, pe piața europeană vor fi disponibile 58 de modele electrice, în creștere de la cele 31 disponibile în prezent. De asemenea, în America de Nord vor exista 47 de modele electrice în 2022, în creștere de la cele 24 disponibile în prezent. Nu în ultimul rând, pe piața din China vor fi 81 de modele, cu 21 mai multe decât în prezent.

În total, la nivel global, până la finalul anului 2022 vor fi disponibile la vânzare 136 de modele electrice. Printre acestea se vor număra 3 modele Audi, în timp ce BMW pregătește 10 modele până în 2025. Germanii de la Mercedes au planificat deja lansarea a 10 modele electrice până în 2022, în timp ce Tesla va lansa un Model Y în 2019 sau 2020. De asemenea, Volvo va comercializa începând din 2019 doar modele electrice, plug-in hybrid sau hibride.

 

 

(Sursa: independent.md)