Nu se mai pot face programări la RAR anul acesta

Written by  Sep 22, 2017

Avalanşa de maşini aduse din afara ţării, fie că e vorba de maşini noi ori second-hand-uri, a făcut ca în toată regiunea să se blocheze programările pentru anul acesta, deoarece sunt prea multe cereri. Cine doreşte să facă inspecţia la RAR se poate programa acum abia pentru luna ianuarie 2018, deoarece abia pentru acea perioadă mai este loc.

Reprezentanţii RAR Iaşi au anunţat că vor mai exista în lunile ce urmează câteva locuri suplimentare, pentru cine este norocos şi prinde. „Vor mai scoate suplimentări la locurile de la RAR pentru lunile octombrie, noiembrie şi decembrie. Ele vor fi foarte puţine şi se vor epuiza foarte repede. Rugăm persoanele interesate să ne contacteze pentru a ne lăsa datele autoturismelor pentru a putea face progrămarile necesare”, au precizat aceştia. Dacă până acum ieşenii care nu prindeau prea curând programare la RAR-ul din Iaşi mergeau la Vaslui, Bacău ori Botoşani, în prezent nu se mai găseşte loc de programări în niciun judeţ din Moldova.

Cei care nu mai au răbdare pot merge în Galaţi, Brăila ori alte judeţe din ţară, însă ţinem să precizăm că mai peste tot în ţară este aglomerat. Această situaţie fără precedent are loc în contextul în care, zilele trecute, primarul Mihai Chirica se plângea de poluarea din urbea noastră. Acesta şi-a propus să organizeze anual „O zi fără maşini”, un eveniment sub forma unui protest public. Acesta a declarat presei acum două zile că: „S-au cheltuit peste 4 miliarde de euro în primele şase luni ale anului şi am umplut ţara, iertată îmi fie aprecierea, dar de foarte multe ori, se vede, de gunoaie. Nu cred că este normal ca un stat producător de vehicule să adune tot ce-i mai rău şi mai rablă din Europa să ne intoxice viaţa, să ne ocupe spaţiile verzi, să ne facă viaţa un calvar”, a precizat acesta.

(Sursa: Ziaruldeiasi)

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« October 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31