Despăgubiri pentru traume psihice după accident, în noua Lege RCA

Despăgubiri pentru traume psihice după accident, în noua Lege RCA

Written by  Sep 17, 2017

Cât costă o mână ruptă? Dar un psihic zdruncinat? Sunt întrebări la care vor răspunde judecătorii atunci când vor stabili ce sumă poate primi victima unui accident rutier.

Dacă până acum era luată în considerare doar integritatea fizică, noua lege RCA pune accentul şi pe evaluările psihologice. “Nu ştim dacă va creşte cuantumul despăgubirilor, însă, cu siguranţă, vom avea unele mai echitabile”, spun reprezentanţii victimelor accidentelor auto.

Simona Barbu, victimă: “Tijă în mâna, picior drept, operată la mână de două ori, pentru că organismul nu a suportat
3 luni în scaun cu rotile. Traume psihice foarte multe. Probabil mai multe ca cele fizice. Cele fizice trec, dar cele psihice şi acum sunt. Nu o să uiţi niciodată prin ce ai trecut.”

20 de zile de spitalizare, 55 de zile de îngrijiri medicale, tratament psihiatric timp de 5 ani şi şedinţe de psihoterapie menite să o scoată din depresie. Este bilanţul traumei prin care a trecut această femeie, după ce, în 2011, a fost victima unui accident rutier grav.

Cât costă fiecare durere, fie ea psihică sau fizică?

Ca mulţi alţii, aşteaptă decizia judecătorilor care trebuie să stabilească cuantumul despăgubirilor. Acum însă în legea răspunderii auto a fost introdus un nou articol prin care se va calcula trauma psihică printr-o evaluare psihologică.

Noua lege RCA spune că judecătorul trebuie să ia în calcul nu doar probele medico-legale, ci şi cele emoţionale.

”Durerea nu este reprezentată de osul rupt, ci de ceea victima spune că doare. De aceea, rolul psihologului este important în această ecuaţie şi fără o evaluare nu putem vorbi de o cuantificare corectă. Când avem în plus elemente ştiinţifice de evaluare a traumei şi judecătorului îi este mai uşor să perceapă dimensiunea reală a traumei”, spune o altă victimă.

Aşadar, judecătorul va lua în calcul şi evaluarea pe care un psiholog o va face unei victime şi în funcţie de gravitatea afectunii, acesta va stabili o plata a despăgubirii. Efectele pot fi cumplite: de la frică de a mai conduce sau de a mai sta într-o maşină, până la perturbări de atenţie sau depresie.

Cele mai seminificative perturbări se referă la dificultăti emoţionale severe, cum ar fi depresiile, consumul de alcool sau alte substanţe, atacuri de panică, spun specialiștii.

Evaluarea psihologică trebuie obţinută de la un psiholog specializat în traume, iar dacă magistratul are dubii privind veridicitatea diagnosticului, poate cere încă o părere.

(Sursa: Protv)

 

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« December 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31